La primul meci din La Liga fără Cristiano Ronaldo, transferat la Juventus în această vară, „galacticii” au arătat că se pot descurca și fără starul lusitan care a marcat existența clubului în ultimii ani.
Fără să forțeze, elevii lui Julen Lopetegui au marcat de două ori prin Carvajal și Bale, dar scorul final putea fi mai mare dacă același Bale și Asensio nu ar fi trimis în bară din situații favorabile.
Într-un alt meci din această rundă, Sevilla a realizat scorul etapei impundu-se cu un incredibil 4-1 pe terenul celor de la Rayo Vallecaano.
Un succes important în deplasare în runda inaugurală a noului sezon din La Liga l-a obținut și cei de la Huesca care s-au impus surprinzător în deplasare la Eibar cus corul de 2-1.
Etapa inaugurală din La Liga se încheie astăzi cu două partide extreme de interesante.
Valencia va primi astăzi de la ora 21:00 în rudna de debut din La Liga vizita formației Atletico Madrid.
Formația lui Diego Simeone are un moral fantastic înaintea debutului în La Liga după ce la mijlocul săptămânii trecute a reușit să câștige Supercupa Europei cu Real Madrid. De partea cealaltă Valencia se anunță a fi un adversar redutabil. Formația de pe „Mestalla” a avut o formă bună în partidele de verificare și este pregătită de a da o replică pe măsură elevilor lui Diego Simeone.
În ultimul meci al etapei, de la ora 23:00 Atlethic bilbao va primi vizita celor de la Leganes.
Ambele jocuri de astăzi din la Liga vor fi transmise în direct de Digi Sport.
Girona- Valladolid 0-0
Betis- Levante 0-3
Celta Vigo- Espanyol 1-1
Villarreal- Real Sociedad 1-2
Barcelona- Alaves 3-0
Eibar- Huesca 1-2
Vallecano- Sevilla 1-4
Real Madrid- Getafe 2-0
luni, 20 august
ora 21:00 Valencia- Atletico Madrid
ora 23:00 Athletic Bilbao- Leganes